Category : Books-Fiction

Sub Category : Fantasy

       ACEA PRIMĂVARĂ SE DOVEDI A FI CU ADEVĂRAT SPECIALĂ

                                                  ***********

           E nedrept ca cineva ,să nu fi fost vreodată ,cu adevărat fericit.
Mai ales, că acel cineva a așteptat miliarde de clipe ,ca prada sa fericirea, să înseteze cândva și să vină să se adape din izvorul tulbure al sufletului său.
            Trei ani aproape plini s-au scurs între două nașteri,nașteri care ar fi trebuit să reprezinte apogeul existenței unei familii. Lucru puțin înțeles ,măcar de unul dintre părinți. Adevarata vină e împărțită. Procentul corect ar fi 50% de ambele părți. Cu toate astea grosul fictiv al responsabilitații dezbinării căzu pe umerii tatălui.
             ISA veni prima pe lume. La acea vreme lucrurile ,erau toate la locul lor,viața părea ca va merge pe un făgaș normal. Existaseră puține semne de neconcordanță, semne care ,în mod normal au fost ușor trecute cu vederea, însă retrospectiv acele mici semne au spus totul, încă de la început.
             Toți cei ,ce ar fi putut avea, o cât de mică implicare în această conjunctură, urseau și se mirau,  totodată:" Ce norocos copil! Născut între milenii...! Tranziție...! Părinți deosebiți,cu o mamă așa frumoasă sigur va fi și mai și...,!" nimeni nu ar fi pariat pe un destin întortocheat la maxim!
              DAV, ca o necesitate ,reuși să completeze paginile nescrise ale acestui jurnal; viața însăși! Știm cu toții că viața însăși e un jurnal ,putem scrie în el ,doar după ce lucrurile sau petrecut. Cine nu ar vrea ,să prenoteze evenimentele ce ar urma să fie trăite?
              ACEA PRIMĂVARĂ SE DOVEDI A FI CU ADEVĂRAT SPECIALĂ. Soarele încă emotiv trimitea raze calde când și când,prin pânza consistentă de nori. Diminețile răcoroase, erau parcă purificate de boabele mari de rouă atârnândă, pe firele încovoiate de iarbă fragedă,atât de fragedă, că verdele ,era de o nuanță caldă. Puteai simți încă racoarea până aproape de amiază. Puține zile începeau senine și se terminau la fel. Deși întârziată ,nu reușea să țină explozia vegetală încătușată și nici frenezia insectelor de tot felul. Curând ,regatul florilor, acoperi :pajiștea ,livezile,și pădurile.
                
                                                Începutul

                DIMINEAȚA TÂRZIU, RĂCOARE , ADIERE DE VÂNT, PRIVELIȘTE MIRIFICĂ...,
                                                ***********
                "Tatii,tatii!!!" instantaneu, gândurile împrăștiate în o mie de zări, se buluciră dureros transformânduse în singurul avertisment cu adevărat de luat în seamă;PERICOL.
                "Ce sa întâmplat???!!!" ,atât reușiseră coardele vocale să exclame. Doar lipăitul pașilor desculți ,ce se apropiau reuși să relaxeze mușchii, ce acționară ca un resort arucândumă din șezlong și paradoxal ,țintuindumă în fața ușii transparente. Fețele buimace și speriate ale copiilor,spuneau tot. Ceva se întîmpla. Nimic din frumusețea acelor două chipuri nu se schimbase,mici trăsături pe care nu știam să le mai fi întrezărit vreodată, accentuau plăcerea unui tată de ași privi copiii ,două chipuri ,deși atât de distincte,deși atât de contrastante  ,acum păreau să aibă totul în comun. Niciodată nu realizasem cât de mult se asemănau,deși fetița bălaie cu șuvițe fine ca mătasea,de culoarea spicelor de grâu coapte și firavă ,iar băiatul brunet, cu ochii mari,întunecați,tenul mult mai închis și parca mult mai robust. Acum vedeam pentru prima dată trăsături comune între ei  ,și totodată trăsături ,parcă furate de la mama lor.
                  "Tatiii..., este ceva în cameră!" spuse ISA,acompaniată de mișcările de aprobare date din cap de băiețel. Înțelegeam că trebuie să merg să verific, dar instinctul î-mi spunea să rămân aproape de copii. 
                  "Rămâneți aici, o să merg să-l alung pe BAU BAU...!" cu astea spuse și cu o trecere ușoară a palmei peste creștetul lor,menită să le dea încredere ,mă înderept pe scări spre cameră ,cu o oarecare curiozitate.
                   Ajuns în capul scărilor, o senzație de electricitate statică î-mi ridică părul de pe brațe. Mai simțisem și înainte așa ceva ,dar niciodată atât de intens. Recunosc că abia atunci intram pe teritoriul panicii. Frica de necunoscut ținuse omenirea mii de ani aproape pe loc. Doar descoperiri accidentale, majoritatea venite cu victime,de cele mai multe ori fără rost ,au reușit să aducă comfort, o oarecare siguranță a zilei de mâine și un plus de curaj în a explora domenii ,care în urmă cu o sută de ani, nu existau nici măcar ca idee.
                     Deschid ușa. Cercetez camera fără a înainta. Nimic neobișnuit. Să-mi fi făcut copiii o farsă? Mă îndoiesc. Doi copii de șase respectiv trei ani nu ar fi putut complota instantaneu, nu mai făcuseră până acum, glume de acest fel. Nu mai zic... ,că puteai citi ușor ,gesturile de pe fețele lor. Nu ar fi putut. Nu încă ,să sincronizeze perfect expresiile de pe chip, cu eventuala minciună din vorbe. Chiar înainte să mă întorc,întrezăresc parcă ceva ciudat. Trec dosul mânii drepte peste ochi, masândui ușor, în încercarea fără rost de a clarifica imaginea. Deși nu lăcrimasem ,puteam să văd încă ,parcă o distorsiune a spațiului, dealtfel, destul de gol din cameră. O unduire ușoară a aerului, ca cea pe care o vezi vara în zilele toride, se stingea  repede ,înainte să pot face o analiză la rece ,a ceea ce se întâmpla. Totul reveni la normal, doar senzația vagă de dejavu, mă mai reținu căteva momente pe loc. Cobor. Copiii încă aproape îngrămădiți unul în altul, așteptau parcă să le confirm ceea ce văzuseră,ceea ce î-i speriase, dar eu nu știam,nu văzusem aproape nimic,iar ce văzusem...,în acea zi am pus pe seama imaginației, a letargiei după un somn anevoios, plin de gânduri negre:( Nu ar fi trebuit să o las să plece... Știam că totul se va duce de râpă, chiar în acea zi când sa urcat în autocar ,viața avea să deraieze .ISA a plâns, mai mare fiind, DAV nu realiza încă ce înseamnă dorul de cineva drag.)
                "Tatiii...,ce era? Era mama? Am văzuto pe mama ,tatii!!!"
Un fior rece străbătu șira spinării, asta era prea de tot ,câtă imaginație putea avea un copil de șase ani?. 
                "Nu e nimeni,dragilor,nimeni ,nici mama nici, bau bau ,nimic. Iar eu am o surpriză!" ,spusesem asta fără a crede că va avea vreun efect, intenția era de a le deturna gândurile de la evenimentele dimineții. Reușita avea să fie de nivel maxim. 
                "Mergem la plimbare?" întrebă fetița, fără să bănuiască ca î-mi dadea soluția ideală .
                "Chiar așa! Doar că mai întâi va trebui să ne răcorim cu o înghețată!".
                  Hmmmm...! O plimbare ???,nu ar prinde rău!!,puținul echipament,necesar încăpu într-un rucsac destul de vechi,dar încă funcțional și bine întreținut. Piesa principală un portbebe ,știam că va fi nevoie,aveam de parcurs,totuși cățiva chilometri. Chiar dacă lejer, DAV ,nu ar fi făcut față. Puțină apă  și " aventura" putea să înceapă.
                  DIMINEAȚA TÂRZIU, RĂCOARE, ADIERE DE VÂNT, PRIVELIȘTE MIRIFICĂ. Atât de mirifică, în acea zi...,că mi se părea totul nou,deși trăisem pe acele meleaguri încă de mic. Zburdasem de nenumărate ori cu companionii de joacă,pe drumul către pădure. Pădure...,fiind mult spus, mai degrabă un crâng aflat la marginea satului. Până și numele purtat ,era "Lunca".
Câmpurile din jur erau încă pustii,puteai totuși vedea pealocuri,oameni ,care probabil inspectau cultura de grâu ,lucernă,sau care probabil aranjau haturile în vederea semănatului. În depărtare, lucea oglinda lacului ,o structură artificială, străveche,după poveștile bătrânilor, incredibil de mare pentru a confirma vechimea și faptul că a fost făcut de oameni.
                    Tăcerea a guvernat timpul scurs pe drum, eu fusesem cufundat în aceleași gânduri ce î-mi strecurau panică în simțiri;(aveam să o pierd...,știam că o să o pierd, ce nu știam e când va fi oficial. Avusesem chiar curajul înainte să plece, să î-i spun, că sunt sigur că ăsta va fi sfârșitul. Dealtfel ...,ciudat,în primele luni de căsătorie ,avusesem inspirația de a-i înpărtăși o premoniție. Lucru în care nu cred nici în ziua de azi,dar care până la urmă avea să se verifice." NOI NU VOM FI ÎMPREUNĂ, MAI MULT DE NOUĂ ANI!"). Copilașii parcă vrăjiți de înprejurimi ,deabia dacă mă întrebaseră câteva lucruri nesemnificative. Puteai simți simți mirosul florilor de cireș sălbatic,amestecat cu salcâm, care deabia începea să-și deschidă florile.
                      Păduricea începea să se inalțe încet,încet de după deal,unii dintre copaci prindeau culoarea verde, alții erau albi roziu ,datorita florilor, dar cei mai mulți erau încă cenușii. Fetița începu să alerge cu pași săltăreți și începu să-și încurajeze fratele;" Hai DAV, cine ajunge primul,câștigă!!!". Nu știu ce ar fi fost de câștigat..., dar cine ,nu sa comportat așa, copil fiind?. Băiețelul o rupse la fugă,dar spre ghinionul său, o tulpină de porumb rămasă  pe cărare, î-i tăie avântul. Cu o căzătură,scurtă și destul de amuzantă,băiețelul renunță. Fetița mai alergă un pic și se opri, fixând cu privirea, porțiunea de cărare ce se desfășură dinaintea-i. Rămăsese nemișcată, parea că nu mai este prezentă, ceva îi captase întreaga atenție. Ajung lânga ea din câțiva pași,
                     "Ce e tatii...? Ce ai văzut?", nici o reacție,nici un răspuns nu veni la întrebările mele. Băiețelul întinsese mâna în direcția a ceea ce părea că privește sora sa.
                     " Ce e dragilor, la ce vă uitați?", începusem să răscolesc cu privirea următorii zece, douăzeci de metri în față. Mă așteptam să văd un iepure de câmp sau un oarecare animal destul de mic, să se ascundă în vegetația uscată, rămasă din toamnă. Nu reușesc să găsesc nici o mișcare, nimic în afară de senzația aceea de dimineață de aer încărcat electrostatic. Se repeta. Mă trecu un fior, dar rațiunea fu mai puternică. Trebuia să-mi dau seama ce se petrece. Pun mâna pe umerii copiilor parcă vrând să î-i opresc. Realizez repede ,că defapt aceștia nu vor avea curajul să facă vreun pas. Amândoi întoarseră privirile întrebătoare spre mine,iar fata murmură; 
                    " Tata..., vezi? Ce e asta,tata??". 
                    "Spunemi tu ce vezi,iar eu o să-ți explic!" răspunsul meu avea logică,eu nu vedeam nimic neobișnuit, nici măcar acea unduire a aerului, din camera copiilor,care veni odată cu ridicarea ărului de pe brațe.